Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

Bucureşti, 8 aprilie 2026 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

 

  1. Reglementare

Proiectul de Regulament privind modificarea și completarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea și funcționarea Entității de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbacar (SAL-FIN) (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).

 

  1. Autorizare

Autorizarea domnului Adrian-Florin Negru în calitate de membru al Consiliului de Administrație al S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A.;

Aprobarea solicitării societății Bursa de Valori București S.A. de autorizare a modificării intervenite în modul de organizare și funcționare al societății ca urmare a majorării capitalului social;

Aprobarea solicitării S.A.I. Broker S.A. de autorizare a Fondului de Investiții Alternative cu capital privat ARCA Invest și înregistrarea acestuia în Registrul public al A.S.F. în această calitate;

Aprobarea solicitării Evergent Investments S.A. de autorizare a modificării intervenite în modul de organizare și funcționare ca urmare a reducerii capitalului social și de autorizare a modificării condițiilor semnificative care au stat la baza autorizării societății ca urmare a modificării intervenite în Actul constitutiv.

 

********

 

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro